Portret

Recunosc! Ma ascund adesea dupa masti indelung criticate...tot de mine. Nu ma feresc sa mint uneori, si nu pentru a nu rani persoane dragi, ci pentru ca nu sunt cu nimic mai presus de cei ce se inghesuie dimineata la metrou.

Ma dau cu anti-cearcan si rimel nu pentru a masca oboseala unei nopti muncite sau numeroasele pagini citite, ci pentru a ascunde ore multe de cotidian, de mediocritatea in care ma afund seara de seara.

Imi doresc, la fel ca toate femeile, sa fiu iubita, adorata, sa mi se cante; dar nu fac nimic pentru a-mi impodobi sufletul...


Admit! Si eu, ca si multi altii, cunosc invidia, gelozia, orgoliul si da, sunt egocentrista si cand ascult oftatul altora nu o fac din altruism. Nu plang din sensibilitate excesiva.

Nu stiu sa privesc rasaritul, sa zambesc, sa ma bucur de venirea primaverii, sa arunc cu bulgari; nu stiu sa dau in dar cuvinte dulci vreunui amorezat.

Da, recunosc!

Am ucis vise si-am sfaramat trairi; am ranjit cu pofta in minte cand altcineva plangea; am sarutat cu patima, dar niciodata cu dor...am mangaiat, am dansat, am plans si-am ras in hohote nu pentru ca as sti sa traiesc frumos, ci pentru ca e la moda...