Dupa mult timp...

Blocata mereu in acelasi cotidian insalubru, ma mint ca inca mai visez. Pictez povesti de dragoste neintalnite si refuz sa ma trezesc. Desi ma consuma alergatul continuu, totusi o fac- alerg. Si ajung mereu, dar mereu in acelasi loc. Apoi o iau de la capat cu minciuna. Punct. Si virgula.
Mi-a luat mai mult ca de obicei sa vad ca azi e soare si ca magnoliile au inflorit. Canarul meu e vesel; eu nu. Oare mai am scapare sau voi sfarsi si eu, asemeni eroinei din ultimul film vizionat, intr-un iad al propriilor deziluzii?
Mi-e foarte dor de Suceava. Nu de oras in sine, ci de mine in Suceava, de cine eram eu cand locuiam inca acolo. Mi-e dor de obiceiurile de Pasti, mi-e dor de plimbarile pe jos dintr-un capat in altul al orasului, mi-e dor de zambete mai putin false, de familie...
Mi-e dor sa nu cunosc dezamagirea, gelozia, teama.
Daca o vedeti pe Laura, spuneti-i ca mi-e dor sa stam putin de vorba. Numai noi.